STIRI

Accidentul aviatic de pe Aeroportul Băneasa. Ce vechime are avionul care transporta oficiali militari americani de la Kabul la Washington VIDEO

Boeing-ul 767 Omni Air, care transporta militari americani din Kabul (Afghanistan) spre Washington şi care la aterizarea pentru realimentare pe Aeroportul Băneasa a fost implicat într-un accident aviatic după ce trenul principal s-a rupt, are aproape 25 de ani vechime.

Aeronava a fost înmatriculată pentru prima oară (N6055X)  pe 29 ianuarie 1996 de firma de leasing GECAS şi a intrat efectiv în exploatare câteva luni mai târziu fiind operat de Ansett Australia. Compania australiană a folosit aeronava până în 2002 când a fost preluată de operatorul North American Airlines, conform airfleets.net. După aproape 12 ani, pe 9 iunie 2014, aeronava de tip Boeing 767 a intrat în flota Omni Air, o companie aeriană charter din Statele Unite cu sediul pe Aeroportul Internaţional Tulsa, Oklahoma, sub înmatricularea N423AX. 

ADVERTISEMENT

Omni Air este una dintre puţinele companii aeriene care cooperează cu oficialii americani de la Immigration and Customs Enforcement şi a efectuat unele zboruri de deportare. În 2020, Omni Air a obţinut un contract de 77,65 milioane de dolari cu Departamentul american al Apărării pentru „servicii de transport aerian charter internaţional”. 

În martie anul acesta, un avion de acelaşi tip al companiei a fost implicat într-un incident pe aeroportul irlandez Shannon, fiind avariat, presa relatând la acel moment că această companie aeriană transportă militari americani.

Reamintim că o aeronavă Boeing 767 care făcea o cursă cu regim special a fost implicată într-un accident aviatic, vineri, pe Aeroprotul Bucureşti Băneasa – „Aurel Vlaicu”, trenul principal suferind o defecţiune la aterizare. Cele 68 de persoane aflate la bord  (44 de pasageri, 24 de membri ai echipajului) au fost evacuate în siguranţă. 

Sursa & Video: Adevarul.ro

ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT

Lasă un răspuns