HOROSCOP & ASTROLOGIE

Continuare Cristina Demetrescu, previziunile începutului de noiembrie. Fenomene astrologice care schimbă destinul zodiilor: „Jupiter în Pești finalizează pandemia”

Cristina Demetrescu a dezvăluit care sunt previziunile pentru începutul lunii noiembrie. Se întâmplă lucruri care le vor schimba viața zodiilor.

Dacă de la jumătatea lunii va începe o perioadă cu adevărat interesantă pentru zodii, până atunci, situația se așază pentru mulți dintre nativi. Cristina Demetrescu a realizat horoscopul primelor două săptămâni din noiembrie și a spus ce urmează să se întâmple.

Cristina Demetrescu, previziunile astrologice ale începutului de noiembrie. Multiple fenomene afectează destinul zodiilor

ADVERTISING

Primele două săptămâni din noiembrie sunt încărcate pentru zodii. Cristina Demetrescu a susținut că perioada cu adevărat interesantă începe de la jumătatea lunii, dar până atunci mai multe evenimente astrologice se produc și afectează cursul vieții nativilor.

„Urmează cele două săptămâni în care va culmina o eclipsă totală de Lună în zodia Taurului, care aduce foarte mult imprevizibil. Taurul are legătură cu banii, oamenii trebuie să se repoziționeze și să ne adaptăm la schimbări, pentru că degeaba ne revoltăm. Universul mai răstoarnă lucrurile. Ne confruntăm cu o altă repoziționare a energiilor.

Avem un Marte retrograd în zodia Gemeni. Este o planetă a acțiunii, nu foarte puternică, dar este enervant ce face ea acolo. Dezinformează, ne bagă în tot felul de ezitări. Trebuie să ne bazăm pe fler și să ne dăm seama care e direcția bună. Nu sunt indicate operațiile care nu sunt urgente. 

Planetele personale sunt în Scorpion, Soarele, Mercur, Venus. Este un teritoriu foarte obscur. Nu ne putem controla emoțiile. Sentimentele devin copleșitoare.

Jupiter se întoarce în Pești. El finalizează pandemia, termină niște lucruri care ne-au supărat. Ne ajută să ne vindecăm. Între 22 noiembrie și 20 decembrie, pot să spun că este epoca minunilor”, a explicat celebrul astrolog la Pro TV. 

Horoscopul realizat de Cristina Demetrescu pentru începutul lunii noiembrie

Fecioară

Fecioarele trec prin numeroase schimbări care le-ar putea da peste cap. Unii nativi își vor dori să învețe, să plece din țară sau să câștige mai mult, iar alții, în schimb, se decid să muncească mai puțin.

ADVERTISING

Balanță

Balanțele trebuie să renunțe la anumite lucruri. Dacă pierd ceva, câștigă pe de altă parte, astfel că nu trebuie să se oftice atunci când se întâmplă.

Scorpion

Eclipsa afectează Scorpionii în ceea ce privește viața amoroasă, relația cu partenerii. Persoanele iubite ar putea veni cu planuri de schimbare foarte bune. Cei cu parteneriate de afaceri sunt sfătuiți să ceară un audit.

Săgetător

Săgetătorii au nevoie să facă investigații medicale pentru a descoperi cauzele anumitor dureri. Sunt setați pe muncă, vor să facă performanță.

Capricorn

Capricornii devin mult mai creativi. Pot fi mai sceptici în privința unor idei fixe despre felul în care trebuie să-și managerieze viața. Apar iubiri noi.

Vărsător

Vărsătorii trebuie să se întoarcă la un anumit fundament al unor castele de nisip pe care le-au clădit urmându-și anumite idealuri. Unii pot avea nevoie de terapie, iar alții să iasă din anumite relații.

Pești

Faptul că Jupiter, marele benefic, se întoarce în zodia Peștilor, îi ajută să-și rezolve toate problemele și să-și ia viața în mâini. Totul depinde de dialog, trebuie să-și spună punctul de vedere și să nu mai considere că sunt nevoiți să se sacrifice pentru fericirea altora.

ADVERTISING