STIRI

Primul cadru didactic din România concediat fiindcă a refuzat predarea online: „Nu putem abandona clasa de elevi”

O învăţătoare din Dâmboviţa este primul cadrul didactic din România rămas fără loc de muncă pentru că nu ar fi vrut să le predea online elevilor săi timp de trei luni. Învăţătoarea are, deja, vârsta legală de pensionare.

Anunţul potrivit căruia o învăţătoare din România a rămas fără loc de muncă după ce ar fi refuzat să prea online a fost făcut chiar de Monica Anisie, ministrul Educaţiei, la o televiziune.   

ADVERTISING

Cadrul didactic preda la şcoala din Ocniţa, judeţul Dâmboviţa, şi este primul cadru didactic pedepsit pentru că a lăsat baltă o clasă întreagă.   „N-a vrut sau nu a putut, de pe data de 11 martie, când au fost suspendate cursurile şi până la sfârşitul anului şcolar, dna învăţătoare nu a luat vreun contact cu elevii.

Şcoala a făcut tot felul de improvizaţii, să ţină legătura cu copiii, să asigure un minimum de proces educaţional pentru acea clasă. Ce este de remarcat este că dacă s-a simţit depăşită de situaţie avea posibilitatea să iasă la pensie de doi ani de zile”, a declarat prof. Sorin Ion, inspector general şcolar, ISJ Dâmboviţa.

Din primele informaţii, învăţătoarea ar fi putut, potrivit legii, să iasă la pensie încă din 2018. Potrivit conducerii şcolii din Ocniţa, cadrul didactic era total împotriva predării online.  

„Ceilalţi colegi şi-au făcut, pentru că la nivelul şcolii avem implementată o platformă educaţională din luna aprilie. I-am adus în scris la cunoştinţă că trebuie să desfăşoare activităţile online, i-am dat contul clasei, i-am spus că am făcut grup de Vhatsapp la nivelul clasei dumneaei.  În septembrie, s-a prezentat la serviciu de parcă nimic nu s-ar fi întâmplat.

A venit două zile, iar s-a gândit să mai stea pe acasă două zile şi tot aşa”, ne-a spus directoarea Şcolii Ocniţa, Elena Nisipeanu.    Cercetarea disciplinară a început în toamnă şi s-a încheiat odată cu desfacerea contractului de muncă. 

  „Nu putem să ne abandonăm pur şi simplu clasa de elevi pentru niciun motiv de pe lumea asta”, a precizat prof. Sorin Ion.   Cadrul didactic nu ar fi departe de probleme. Se pare că are dosar penal pentru că ar fi lovit un elev.

ADVERTISING

  „Părinţii au fost foarte revoltaţi, avem şi declaraţiile dumnealor. Presiunea a fost fantastică”, a mai spus directoarea şcolii.

Clasa doameni învăţătoare a fost preluată, în toată această perioadă, de către directoare. Acum, elevii au un alt cadru didactic.   Pe de altă parte, cadrul didactic sancţionat cu cea mai dură măsură a contestat decizia atât la Inspectoraul Şcolar, cât şi în instanţă.

ADVERTISING

Lasă un răspuns