STIRI

VIDEO Momentul în care o ambulanţă SMURD acroşează un autovehicul al cărui şofer nu îi acordă prioritate

Conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional şi i-a fost suspendat dreptul de a conduce pentru 60 de zile pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere.

Vineri, 28 august, în jurul orei 19,30, o autospecială SMURD aflată în misiune, care se deplasa pe strada Basarabiei din Galaţi, a intrat în intersecţia cu bulevardul George Coşbuc folosind semnalele de avertizare acustice şi luminoase şi a acroşat un autoturism care se deplasa către strada Traian Vuia şi care nu a acordat prioritate.

ADVERTISING

Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere din zonă se observă cum un autovehicul opreşte pentru a acorda prioritate ambulanţei SMURD, iar după câteva secunde un alt autoturism intră cu viteză în intersecţie,  astfel că şoferul autospecialei nu mai reuşeşte să evite impactul.

”În urma incidentului au rezultat doar pagube materiale, iar conducătorul autoturismului a fost sancţionat contravenţional pentru neacordare de prioritate, fiindu-i reţinut permisul de conducere şi suspendat dreptul de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile”, a declarat comisarul şef Gabriela Costin, purtătorul de cuvânt al IPJ Galaţi.

Sursa & Video: Adevarul.ro

ADVERTISING
ADVERTISING

Lasă un răspuns