Cum îți dai seama dacă pepenele verde este bine copt. 4 lucruri la care trebuie să fii atent pentru a-l alege cum trebuie
Vara este sezonul pepenelui verde, iar nimic nu se compară cu gustul dulce și răcoritor al unui fruct bine copt. Totuși, alegerea unui pepene perfect din grămada de pe tarabă sau din supermarket poate fi o adevărată provocare.
Mulți consumatori ajung acasă cu un pepene fad sau necopt, deși la exterior părea promițător. Specialiștii și comercianții cu experiență recomandă patru semne esențiale care te pot ajuta să faci alegerea corectă.
1. Pata galbenă de coacere
Unul dintre cele mai sigure indicii că pepenele este copt e reprezentat de pata galbenă de pe coajă, aflată pe partea unde a stat așezat pe pământ. Dacă această pată este galben-crem sau galben intens, fructul este bine copt. Dacă e verde sau foarte deschisă la culoare, cel mai probabil pepenele a fost cules prea devreme.
2. Sunetul la bătaie
Testul clasic al „ciocănitului” încă funcționează. Bate ușor cu degetele în coajă. Un pepene copt va scoate un sunet profund și gol, semn că are o pulpă suculentă și bine formată. Dacă sunetul este înfundat sau slab, pepenele ar putea fi fie prea copt, fie necopt.
3. Codița uscată
Codița (cuiul) pepenelui poate spune multe despre starea lui de maturitate. O codiță complet uscată indică faptul că pepenele a fost lăsat să se coacă pe plantă până la capăt. Dacă este verde sau semi-uscă, este posibil ca fructul să fi fost recoltat prematur.
4. Greutatea în raport cu dimensiunea
Un pepene copt ar trebui să pară greu pentru dimensiunea sa. Acest lucru indică faptul că este plin cu apă și, implicit, bine copt. Doi pepeni de aceeași mărime? Alege-l pe cel mai greu.
Un alt detaliu util: coaja ar trebui să fie fermă și mată, nu lucioasă. În plus, dungile ar trebui să fie bine definite. Coaja foarte netedă și lucioasă poate indica un pepene necopt.