De câte ori trebuie să mâncăm pe zi, de fapt. Sfatul oferit de nutriționistul Mihaela Bilic
Câte mese trebuie să consumăm, în realitate, în fiecare zi. Recomandările vin de la specialistul în nutriție Mihaela Bilic.
Multe persoane au trei mese principale și două gustări, însă sunt specialiști care sunt de altă părere. De câte ori trebuie să mâncăm pe zi, de fapt, pentru a lăsa organismul să proceseze preparatele culinare. Acesta este sfatul util oferit de nutriționistul Mihaela Bilic.
Mihaela Bilic spune de câte ori trebuie să mâncăm pe zi
Mihaela Bilic, supranumită nutriționistul vedetelor, vine cu vești importante legat de stilul de viață. Vedeta spune câte mese trebuie să consumăm, în realitate, în fiecare zi. Recomandările pot fi ținute de toată lumea.
Expertul în nutriție este de părere că nu este cazul să exagerăm cu mâncarea, dar nici să ne înfometăm. Medicul a abordat tema frecvenței meselor zilnice în cadrul podcast-ului Cafea cu visuri, difuzat pe YouTube.
Cu această ocazie, a dezvăluit că oamenii trebuie să fie atenți la semnele pe care le primesc de la organism. Alimentația trebuie să fie ghidată de senzația de foame, nicidecum de un program fix sau prevenit.
Așadar, Mihaela Bilic susține că este bine să se evite gustările. Cât despre de câte ori trebuie să mâncăm pe zi, de fapt, nutriționistul declară că oamenii se pot limita la două mese. În felul acesta organismul are timp să se odihnească.
În această perioadă corpul uman are suficientă vreme pentru a desfășura procesele fiziologice de curățare. Printre acestea se numără complexul motor migrant, care se desfășoară la intervale de 4-5 ore între mese.
Mihaela Bilic: ”Nu prea mai avem buget pentru trei mese pe zi”
„Noi, ca adulți, mai ales după vârsta de 40 de ani, nu prea mai avem buget pentru trei mese pe zi, iar ceea ce numim masă poate varia. De exemplu, pentru mine, o cafea cu lapte și un croissant pot fi considerate micul dejun.
Cred, așadar, că două mese principale, cu mâncare clasică și ingrediente de calitate, sunt suficiente pentru o experiență culinară completă”, a susținut Mihaela Bilic, pe platforma YouTube.
Alți nutriționiști transmit că fiecare persoană în parte trebuie să consume trei mese pe zi și două gustări. Specialiștii mai spun că micul dejun este cea mai importantă masă și de asemenea, obligatorie. Se consumă la o oră după trezire.
La trei ore după micul dejun se ia o gustare care constă, în general, din fructe. Prânzul se consumă la alte 3 ore după gustare. Între prânz și cină este recomandat să se ia a doua gustare a zilei. Aceasta poate conține atât fructe, cât și nuci. Cina nu se consumă mai târziu de ora 19:00.