STIRI

Lucrul pe care să nu-l faci sub nicio formă de Sfinții 40 de Mucenici. Vei avea ghinion un an întreg dacă nu ții cont de ele

Sfinții 40 de Mucenici, tradiții și obiceiuri. Ce nu trebuie să faci pe 9 martie, dacă vrei să fii ferit de ghinion și de boală.

Mâine, 9 martie, Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe cei 40 de Mucenici, una dintre cele mai importate sărbători ale primăverii. Credincioșii știu că în această zi, bărbații trebuie să bea 40 de pahare. Însă, aceasta nu este singura tradiție și nici superstiție legată de ziua de 9 martie.

Tradiții și superstiții legate de ziua de 9 martie

ADVERTISING

Ziua de 9 martie este una încărcată de simbolistică și de semnificații. În această zi, tradiția spune că se deschid mormintele și porțile Raiului. Credincioșii pregătesc preparate speciale pentru ziua celor 40 de Mucenici, iar de pe masă nu trebuie să lipsească Mucenicii, faimoșii colaci.

De ei este legată și una dintre cele mai importante tradiții. În ziua celor 40 de Mucenici, gospodinele trebuie să pregătească colacii în formă de opt. Pregătirea lor diferă în funcție de zonele țării. În unele părți ale țării, aceștia au forma cifrei 8 și sunt copți, precum colacii. În zone precum Muntenia și Dobrogea, aceștia sunt tot în formă de 8, dar sunt mai mici și se fierb.

Tot în ziua de Mucenici, credincioșii merg la biserică pentru a face parastase și pentru a da de pomană. Unele dintre cele mai împărțite alimente de 9 martie sunt nucile, alunele și fasolea.

O tradiție mult mai pe placul bărbaților este legată de băutul celor 40 sau 44 de pahare de vin. Se spune că se consumă câte un pahar pentru fiecare mucenic în parte.

În unele zone ale țării, pe 9 martie se aprind focuri mari pe câmp, iar cei mici încearcă să sară peste ele. Se spune că, în acest fel, familia respectivă va fi ferită de boli. Femeile se folosesc de cenușa rezultată în urma focului pentru a o presăra în jurul casei. În acest fel, locuința va fi protejată de șerpi.

ADVERTISING

Tot pe 9 martie, bărbații care vor să aibă noroc la bani trebuie să mănânce semințe. Acestea pot fi de dovleac sau de floarea soarelui și se consumă împreună cu paharele de vin.

Ce nu trebuie să faci, sub nicio formă, în ziua Sfinților 40 de Mucenici

În ziua dedicată celor 40 de Mucenici, gospodarii curăță stupii, iar cu mierea rezultată se ung mucenicii copți în cuptor. Mai apoi, se spune că stupii trebuie stropiți cu țuică pentru ca albinele să se înmulțească.

Pe 9 martie este foarte bine ca tinerii proaspeți căsătoriți să primească în dar cele mai frumoase nuci. Se spune că dacă primesc 40 de nuci alese cu grijă, căsnicia lor va fi una lipsită de probleme.

Gospodarii vrednici care sădesc în această zi vor avea partea de o recoltă de 40 de ori mai bogată. De asemenea, tot acum se spune că este momentul prielnic pentru a afla cum va fi vremea de Paște.

În ziua de 9 martie nu este deloc recomandat să dai bani cu împrumut și nici să te cerți cu cineva. Tot în ziua de Mucenici nu este bine să speli sau să faci curat. Dacă nu respecți asta, se spune că vei fi bolnav timp de 40 de zile.

ADVERTISING
ADVERTISING