HOROSCOP & ASTROLOGIE

CONTINUARE: HOROSCOPUL LUNII APRILIE 2023

Evenimente astrologice APRILIE 2023
Horoscop zilnic. Horoscop Urania săptămânal, predicții și previziuni astrologice 2023.

Vezi ce spune horoscopul zilnic pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balantă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsători Pești. Zodiacul zilnic vă spune cum va fi ziua pentru zodia ta.

ADVERTISING

Horoscopul Aprilie 2023: Odată cu venirea primăverii, unii nativi vor fi şi ei mai calzi, mai binevoitori şi mai harnici. Alții vor avea o sănătate mai precară, de aceea e bine să meargă la un consult medical. Balanțele reușesc să se impună cu succes în fața celor din jurul lor, Săgetătorii decid să își petreacă mai mult timp alături de persoanele dragi, iar Vărsătorii sunt tot mai aproape de a-și duce la îndeplinire visurile pe care le aveau în minte de atât de mult timp. Află din următorul articol ce provocări le așteaptă pe zodii în luna aprilie, dar și ce oportunități sunt prevăzute pentru acestea!

Zodia Balanta (22 septembrie – 22 octombrie)

Prima parte a lunii este importantă la capitolul relații parteneriale. Surprizele pot fi mari, fie că este vorba despre partenerul de viață, fie despre partenerii de afaceri și colaboratorii din segmentul profesional. Unele relații de acest fel se pot destrăma când și cum te aștepți mai puțin. Dar, sunt șanse să apară la orizont colaborări fructuoase.

Pentru că mentalul și comunicarea sunt viciate pe tot parcursul lunii este bine să eviți luarea deciziilor importante și semnarea documentelor cu implicare pe termen lung. Acum este vremea analizei, strângerii de informații și meditației pe baza situațiilor existente. Segmentul financiar se animă după 11 ale lunii, fiind posibile câștiguri de la și prin alții. Călătoriile sunt o altă temă ce va trebui luată în calcul. Poți să călătorești, să faci planuri de călătorie sau planuri pentru a te angrena în studii și cercetări profesionale.

Zodia Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)

ADVERTISING

Este o perioadă în care poți avea senzația că ți se pun frâne în tot ce dorești să întreprinzi. Forfota cea mai mare se află și la serviciu, și acasă în plan personale unde ai multe și mărunte de făcut. Este nevoie să-ți concentrezi toate forțele și gândurile spre a duce la bun sfârșit sarcinile profesionale. Relațiile colegiale sunt distorsionate, iar ambianța de la locul de muncă este tensionată.

Prudență, datașare, lucrează cât poți de bine și evită exagerările de orice fel! Sănătatea este vulnerabilă, fiind posibile consultații, analize medicale și chiar intervenții chirurgicale. Odihnește-te regulat, dozează-ți eforturile și hrănește-te corect! Relațiile parteneriale sunt active pe tot parcursul lunii, astfel că vor apărea modificări atât în relația cu partenerul de viață, cât și în relațiile de colaborare socio-profesională.

Zodia Săgetător (22 noiembrie – 20 decembrie)

Cheful de distracții și aventuri este accentuat în prima parte a lunii, astfel că puțin probabil să te necăjești de ceva anume. Ești interesat de persoanele dragi, iubirea plutește în aer, iar implicarea în activități recreative este la cote mari. Totuși, fii prudent și ia aminte la cele spuse de către cei dragi, pentru că există riscul să strici relații și situații benefice.

Pot apărea neînțelegeri majore cu femeile sau din cauza unor femei să întâmpini tot soiul de neplăceri în relațiile socio-profesionale. Discuții aprinse pe teme vechi și reluarea unor secvențe amoroase care au rămas nelămurite. Și la serviciu este multă forfotă, astfel că vei fi nevoit să rezolvi diverse sarcini profesionale urgente sau restante. Dozează-ți eforturile, ia în calcul și sprijinul colegilor, pentru că va fi destul de dificil să lucrezi de unul singur. Sănătatea este vulnerabilă, fiind nevoie de îngrijiri serioase și pe termen lung.

Zodia Capricorn (21 decembrie – 19 ianuarie)

Relațiile familiale și cele cu anturajul apropiat necesită o atenție deosebită. Sunt posibile întâlniri, dialoguri pe teme patrimoniale, vizite în locurile natale și planuri de anvergură referioare la casă, patrimoniu, proprietăți, moșteniri. Avalanșa de situații din sfera domestică antrenează în ritmul ei aspecte familiale considerate undeva, cândva încheiate sau lămurite.

ADVERTISING

Se pare că există animozități ce trebuie rezolvate sau este nevoie de acțiuni și decizii rapide privitoare la bunul mers al lucrurilor în casă și în familie. Discută pe îndelete cu membrii familiei, cu neamurile unde este cazul și ține cont de sfaturile și doleanțele lor. Ar fi bine să nu-ți asumi riscul de a decide și acționa de unul singur. Relațiile sentimentale și cele cu copiii te solicită mult pe tot parcursul lunii, bine fiind să le acorzi și lor atenția cuvenită. Final de etapă profesională, cu multă forfotă la serviciu.

Zodia Vărsător (20 ianuarie – 18 februarie)

Răscoliri financiare majore de-a lungul acestei luni. Fii prudent și cheltuiește cu atenție, evitând investițiile nefondate și obținerea de câștiguri frauduloase. Relațiile cu anturajul apropiat sunt surpinzătoare. Este posibil să te desprinzi de unii apropiați, să renunți la planurile comune cu aceste persoane sau să te apropii de unii de care nici nu vroiai să auzi până de curând.

Este vremea să-ți alegi cu grijă anturajul. Păstrează alături numai acele persoane care s-au dovedit sincere și pe aceeași lumgime de undă cu tine. Călătoriile pe distanțe scurte se vor evidenția pe tot parcursul lunii. De asemenea, este posibil să te angrenezi în diverse programe de formare sau reconversie profesională. Cum toate formele de comunicare sunt distorsionate este bine să nu forțezi nota și să vorbești strictul necesar. Se recomandă prudență în relațiile cu prietenii și cu susținătorii din segmentul socio-

Zodia Pești (19 februarie – 20 martie)

Se conturează fluctuații financiare, în mod special le secțiunea bani câștigați din munca proprie. Pe de o parte, îți vin bani, însă pe de altă parte, cheltuiești mult. Sunt posibile erori de tot felul, de la pierderi până la achiziții nefondate sau de proastă calitate. Alege cheltuielile prioritare și fii prudent. A doua parte a lunii, îți aduce informații noi și deosebit de utile vizavi de salarizarea de la locul de muncă și de condițiile de muncă. Modificări salariale de anvergură! Persoanele din anturajul apropiat te provoacă din plin.

ADVERTISING

Este bine să nu răspunzi la provocările lor și să te ocupi de treburile tale. Evită să vorbești despre tine și planurile tale! Călătoriile pe distanțe scurte pot fi frecvente, fiind nevoie să rezolvi fie chestiuni personale, fie profesionale. Studiile și activitățile intelectuale te pot atrage foarte mult. Implică-te în acestea cu inima deschisă! Te vor relaxa și amuza în același timp.

ADVERTISING