STIRI

Românii salvează litoralul bulgăresc. Reduceri mari pentru o vacanţă în septembrie în Bulgaria

Bulgaria rămâne principala destinaţie externă accesibilă românilor şi, după ce weekend-ul 28-30 august a fost vârf de sezon, sezonul estival va continua şi în luna septembrie.

Faţă de anii trecuţi, weekend-ul 28-30 august a reprezentat vârful de sezon pentru litoralul bulgăresc, cel puţin din punct de vedere al turiştilor români, multe hoteluri fiind în „stop sales”, deci cu grad de ocupare maxim, declară Sebastian Constantinescu, director general al touroperatorului Travel  Planner.

ADVERTISING

Tendinţa continuă şi pentru prima săptămână a lunii septembrie, când hotelurile practică preţuri mai mici, de extrasezon, care se combină cu reduceri de până la 30%. Pe de altă parte, se păstrează limita de 70-75% a gradului de ocupare, pentru respectarea securităţii şi pentru a nu se pune presiune pe calitatea serviciilor.

ată câteva exemple de tarife pentru perioada 15-20 septembrie, o cameră, 5 nopţi:

Club Hotel Evrika Beach (Sunny Beach) – 408 euro / 2 adulti, all inclusive, 4 stele, şezlonguri incluse, parcare inclusă şi bar pe plajă. Tariful include o reducere de 25%.

Hotel Melia Grand Hermitage (Nisipurile de Aur) – 385 euro, 2 adulţi, all inclusive, 5 stele. Tariful include o reducere de 30%.

Hotel Grifid Encanto Beach (Nisipurile de Aur) – 533 euro, 2 adulţi, all inclusive, 4 stele. Tariful include o reducere de 15%

HVD Reina del Mar (Obzor) – 671 euro, 2 adulţi, all inclusive, 5 stele. Tariful include o reducere de 36%.

ADVERTISING

Maritim Paradise Blue Hotel & Spa (Albena) – 600 euro, 2 adulţi, all inclusive. Tariful include o reducere de 11%.

Chiar dacă anumite hoteluri deja s-au închis, hotelurile populare, cu servicii bune, de calitate, vor rămâne deschise până pe cel puţin 15 septembrie. Pe de altă parte, cele mai bune şi mai căutate structuri de cazare de pe litoralul bulgăresc sunt deschise până la 30 septembrie. Dacă se va menţine o vreme bună, însorită, este foarte posibil ca unele hoteluri cu piscină interioară, spa, servicii foarte bune, să rămână deschise până la începutul lunii octombrie. În Bulgaria, luna septembrie este în mod tradiţional cea mai secetoasă, cu o climă foarte bună pentru plajă.

În acest sezon, turiştii români au efectuat rezervări pentru litoralul bulgăresc în medie cu o săptămână înainte de plecare. Dacă anii trecuţi, rezervările early booking aveau o pondere din ce în ce mai mare, în prezent, din cauza pandemiei covid-19, a incertitudinii pe termen mediu şi a temerii privind introducerea unor viitoare restricţii, turiştii şi-au schimbat radical comportamentul. Rezervările făcute la început de an, în sistem early booking, au fost onorate începând cu luna iulie, dar mulţi turişti care rezervaseră pentru prima parte a sezonului estival au făcut reprogramări începând cu 15 august, prin intermediul voucherelor emise de agenţie.

„Litoralul bulgăresc rămâne foarte competitiv faţă de cel românesc. Anul acesta am avut mulţi turişti care au venit în Bulgaria pentru prima dată, înainte preferând Grecia, Turcia sau România. Aceştia au rămas plăcut surprinşi, în special cei care înainte alegeau litoralul românesc. Ţinând cont de contextul actual, am înregistrat o performanţă deosebită a vânzărilor pentru litoralul bulgăresc, pornind de la aşteptări zero. Am lucrat inclusiv cu persoane publice care erau ataşate de conceptul de România,  în anumite campanii de promovare, dar care au recunoscut că vecinii noştri bulgari oferă, pe litoral, servicii de calitate mai ridicată, sunt mai organizaţi, iau decizii mai bune din punct de vedere al tarifelor şi înţeleg mai bine piaţa. Mi-aş dori ca şi hotelierii de pe litoralul nostru să ia exemplu”, subliniază Sebastian Constantinescu.

ADVERTISING

Lasă un răspuns