Care sunt cele şase tratamente anti-COVID-19 cu rezultate încurajatoare
Şase tratamente aplicate bolnavilor de COVID-19 au rezultate încurajatoare şi pot duce la reducerea numărului de decese cauzate de virusul SARS-CoV-2.
Medicamente sau terapii încurajatoare sunt folosite de medicii din întreaga lume în lupta cu COVID-19. Jurnaliştii de la The Guardian, citaţi de Hotnews, au prezentat şase tratamente care au rezeltate promiţătoare.
1. Dexametazonă Aceasta este o poveste de succes – un medicament foarte ieftin, cu aprovizionare din belşug în întreaga lume – care s-a dovedit că salvează vieţi. Steroizii în doze mici au fost responsabili pentru supravieţuirea unuia din opt pacienţi conectaţi la ventilatoare în timpul studiului Universităţii Oxford – Recovery. Rezultatele au fost anunţate la jumătatea lunii iunie, iar acest steroid este acum tratament standard pentru cei mai bolnavi dintre pacienţi. Datele sunt fiabile, deoarece provin din cel mai mare studiu aleatoriu al tratamentelor cu Covid-19 din lume, care implică aproape toate spitalele din Marea Britanie. Dexametazona există de aproximativ 60 de ani, deci a depăşit perioada de durată a brevetului şi e ieftin.
2. Plasma Este vorba despre anticorpi din plasma celor vindecaţi de Covid-19. Donald Trump a devenit un entuziast, pe măsură ce campaniile electorale prezidenţiale din SUA au început, anunţând autorizarea de urgenţă a tratamentului, despre care a susţinut că ar putea preveni 35% din decese. Deşi plasma a fost folosită cu succes pentru tratarea altor boli, majoritatea experţilor spun încă că nu există dovezi suficiente din studii cu privire la cât de bine funcţionează şi la ce pacienţi. NHS Blood and Transplant face apel la supravieţuitorii Covid-19 să-şi doneze plasma pentru studii care ar putea ajuta pacienţii.
3. Remdesivir Medicamentul a fost autorizat pentru utilizare de urgenţă în SUA, India şi Singapore şi a fost aprobat în Uniunea Europeană, Japonia şi Australia pentru a fi folosit la persoanele cu simptome severe. Este un medicament scump, realizat de compania americană Gilead Sciences, iniţial conceput pentru Heptatia C, pentru care a fost ineficient. Apoi acesta a fost utilizat pentru a trata Ebola. În cazul Covid-19, acesta pare să scurteze spitalizarea de la 15 la 11 zile, dar nu este clar dacă are un efect puternic asupra reducerii ratei de mortalitate.
4. Tocilizumab Un număr de antiinflamatoare sunt testate pentru a vedea dacă pot ajuta. Când sistemul imunitar răspunde coronavirusului, poate provoca o inflamare. Tocilizumab, un medicament imunosupresiv, folosit în principal pentru tratamentul artritei reumatoide, este administrat prin injectare pentru a bloca receptorul interleukinei-6. Pacienţilor cărora li s-a administrat medicamentul în timpul epidemiei Covid-19 în Italia în martie a părut să le aducă beneficii, iar aceştia au fost mai puţin predispuşi de a ajunge să fie conectaţi la ventilator şi să moară. Dar numărul a fost relativ mic şi a fost un studiu de observaţie, nu un test aleatoriu pentru a trage concluzii cu privire la efectele pe oameni comparativ cu placebo. Testul Recovery al celor de la Oxford de asemenea cercetează efectele Tocilizumab.
5. Pastile pentru tensiune arterială Cercetătorii cred că oamenii aflaţi pe medicaţie din cauza tensiunii arteriale ar fi bine să fie sfătuiţi să continue tratamentul. Un articol al University of East Anglia a descoperit că riscul unei forme grave de Covid şi al decesului din cauza Covid-19 pentru oamenii cu tensiune arterială mare este semnificativ mai mic dacă luau inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inihibitor ACE) sau blocanţi ai receptorilor angiotensinei. Acest lucru nu înseamnă că medicamentele ar ajuta pe oricine cu coronavirus care nu suferă de tensiune arterială.
6. Interferon beta Un mic studiu al cercetătorilor de la Southampton University sugerează că un inhalator care conţine interferon beta, folosit pentru a trata scleroza multiplă, ar putea fi eficient. Cei trei cercetători din spatele lui, care au format o companie pentru produsul lor în 2004, miliardari de carton când au anunţat rezultatele testului lor pe pacienţii Covid-19 în iulie. Testul a inclus 101 pacienţi din 9 spitale. Cei care au inhalat medicamentul au părăsit spitalul mai devreme şi au fost mai predispuşi să se însănătoşească, dar nu au fost publicate datele complete şi sunt necesare studii mai mari. ”Există o mare diferenţă între a încuraja rezultatele timpurii şi dovezile definitive care transformă practica în studiu clinic”, a comentat Martin Landray, profesor de medicină şi epidemiologie la Oxford University şi unul dintre liderii studiului Recovery la acea vreme.